Cresterea ramelor
   Dr. biol. Petru Burian, 14.05.2007

                                                                                                         

Rama, indiferent de specie, a fost si este o momeala clasica in
pescuitul recreativ - sportiv.

Desi la ora actuala ramele pot fi cumparate „de-a gata”, pentr
un  pescar pasionat, care sta „la curte”, infiintarea unei crescatorii
proprii insemna un real castig pe multiple planuri: economie de
bani, rame disponibile la orice ora, reciclarea ecologica a deseurilor
vegetale dingospodarie si nu in ultimul rand obtinerea unui
„subprodus” respectiv pamant pentru flori (compost), care va fi mult
apreciat de „consoarte”.

Nu intentionez sa prezint o metoda ultra stiintifica, costisitoare si
care necesita multa munca, cele descrise mai jos se bazeaza in
mare parte pe experienta proprie, subsemnatul beneficiind de o
astfel de „crescatorie” multi ani, cu rezultate uimitoare.

Ce crestem

Este foarte important ca in crescatoria nostra sa inmultim specia
Lumbricus rubellus, care este ruda apropiata cu rama de pamant
(Lumbricus terestris).

Numita de unii „rama de litiera” sau „rama de frunzar” ea este
cunoscuta depescarii vorbitori de engleza, sub diverse denumiri:
Driftworm, Garden Worm, Angle Worm sau Leaf Worm;

Unde o gasim, cum arata, ce avantaje are

Lumbricus rubellus este un locuitor al solului si in special al
frunzarului, la degradarea careia contribuie in mare masura.
Asadar, intr-o zi frumoasa de primavara - vara, dupa o ploaie,
facem o excursie intr-o padure defoioase unde vom cauta in stratul
de frunze moarte de pe sol (litiera) si mai ales intre frunzele maronii,
umede si lipite intre ele, un numar cat mai mare de rame.
Daca vom cauta in zonele mai putin circulate, daca avem putin
noroc si suntem atenti, pe un metru patrat putem gasi pana la 100
deexemplare.
Le vom aduna fara a le indeparta de pe frunzele pe care le-am
gasit si fara sa uitam sa adunam si 1 - 2 saci de frunzar din aceasi
zona (sursa de hrana pentru inceput).

Rama de frunzar seamana mult cu rama de pamant.
Are un aspect lucios, de culoare purpurie sau rosu-maronie, pe
partea ventrala culoarea fiind mai deschisa. Lungimea corpului
este de 6 - 12 cm, cu o grosime medie de 4 - 6 mm. Apartine de
viermii inelati si poseda o formatiune specifica perioadei de
maturitate sexuala numita clitelum, care reprezinta o ingrosare
tegumentara cu rol in reproducere (v. fig. 1 si 2).
Aceasta formatiune are,impreuna cu alte caractere, un rol important
in recunoasterea ei, deoarece indivizii speciei Lumbricus rubellus
poseda clitelum numai pe partea dorsala a corpului.
Daca se face o observatie la lupa, se constata ca ea se afla situata
pe inelele 26-33, caracter propriu speciei respective.

      
        

Cresterea ei a fost studiata si perfectionata in scopul obtinerii
compostului, in intreprinderile de bio-reciclare a deseurilor vegetale.
Spre deosebire de rama comuna (de pamant) prezinta urmatoarele
avantaje:

 

Din punct de vedere al pescarului sportiv, nu sunt de neglijat
urmatoarele aspecte:

Metoda de crestere

Cautam in curte (gradina) un loc umbros si relativ ferit de curenti de
aer (preferabil langa un zid, gard, etc.) unde construim din scanduri
sau cu zidarie usoara (BCA) un „tarc” direct pe pamant.
Dimensiunile sunt la alegere, dar recomandabil este un volum de
aprox. 2 mc, cu o inaltime de 0,7 - 0,8 m.

 

Spatiul rezultat se imparte transversal in doua, printr-un perete
despartitor din scanduri distantate intre ele la 1 - 2 cm. Depozitam
in unul dintre spatii frunzarul si ramele adunate in padure, dupa
care udam usor „crescatoria” si totul este gata.

Logica celor doua spatii este simpla: vom incepe cresterea ramelor
in unul dintre ele, iar cand acesta se va umple cu compost (pamant
organic) vom incepe depozitarea resturilor vegetale in spatiul
alaturat, ramas gol. Ramele vor migra spre sursa de hrana iar
compostul rezultat, poate fi utilizat in gradina. Prin utilizarea
alternativa a celor doua spatii, crescatoria poate functiona un numar
mare de ani.

Ce vom face in continuare ? practic mai nimic. Vom avea doar grija
ca in aceasta incinta sa depozitam toate resturile vegetale din
gospodarie, provenite in cursul anului, respectiv: iarba cosita;
frunzele si lastarii de vita de vie (daca nu a fost recent stropita cu
pesticide); frunzele pomilor fructiferi, cazute toamna; toate frunzele
si tulpinile legumelor etc.
Dintre speciilede foioase sunt preferate in primele saptamani dupa
moarte, frunzele de cires si de par, dintre speciile furajere trifoiul
rosu, iar dintre resturile de legume, frunzele de ceapa.
Numai frunzele de fag sunt consumate nedegradate, imediat dupa
cadere.

Atentie ! nu se vor depozita aici frunzele de nuc, tulpinile si f
runzele de rosii si cartofi.

Dintre resturile menajere, pot fi adaugate cojile de legume, fructe,
produsele cerealiere.
Deosebit de utile sunt cojile de oua zdrobite sau macinate fin, ele
constituind un important aport de calciu.

 

Daca este foarte cald, sau nu a ploat de mult, vom uda periodic
„crescatoria” avand grija ca surplusul de apa sa se scurga in sol
sau prin peretii de scandura. În general este de preferat sa
mentinem o usoara umiditate sio reactie neutra sau slab alcalina
in crescatorie, deoarece daca solul devine acid ramele raman mult
mai mici, iar in caz de uscaciune excesiva ele se retrag in sol.
Trebuie stiute de semenea urmatoarele: Lumbricus rubellus
rezista la temperaturi limita cuprinse intre 2 si 30 gr. celsius,
temperatura optima fiind de 18 - 22 gr. Sub 10 grade adultii nu mai
formeaza coconi iar ritmul de crestere a formelor tinere scade.
Crescatoria se acopera cu o bucata de nailon de culoareinchisa
sau un covor uzat, pentru a pastra umezeala, a tine mustele la
distanta si sa impiedicam evadarea ramelor din noul lor mediu de
viata. Acestea vor fi la inceput foarte active (mai ales noaptea), dupa
acomodare insa se vor grupa in stratul cu umezala optima,unde se
vor si inmulti. 
O aglomerare excesiva a ramelor intr-un spatiu restrans indica faptul
ca ceva nu este in regula: prea multa umezeala, mediu prea uscat,
prea acid, prea cald, prea rece, prea compactat sau lipsa de aer, in
ultimele doua cazuri fiind necesara afanarea masei vegetale.
Daca toate conditiile de viata sunt intrunite, ramele se vor inmulti din
primavara pana in toamna.
Desi sunt organisme hermafrodite, ramele se inmutesc exclusiv pe
cale sexuata, prin alaturarea a doi indivizi si schimb reciproc de
spermatozoizi. Dupa acuplare fiecare individ va secreta la
nivelulclitelum-ului o substanta numita albumina, din care se va
forma coconul. Acesta are forma rotunda, culoare alba, si contine
cate 8 - 10 oua, din care dupa eclozare supravietuiesc de regula
3 - 4 exemplare. Pe durata maturarii oualor, in aprox. 3 saptamani
(functie de temperatura), coconul se mareste si isi schimba
culoarea, devenind galben, maro si rosu
in ultima etapa, cand are marimea unui sambure de strugure.
La eclozareramele tinere au culoare alba cu nuante roz.

Ramele au, in sol si in afara solului, numerosi dusmani naturali.
Multe rame sunt mancate in sol decartite, soareci, gandaci si larvele
acestora, iar lasuprafata solului cad adeseori prada pasarilor.

Daca depozitam in crescatorie o cantitate mare de fructe stricate,
riscam oinmultire excesivaa „musculitei de otet” (Drosophila
melanogaster) care nu dauneaza ramelor, dar ne poate deranja prin
numarul mare de indivizi. În acest caz putem folosi o capcana
simpla, realizata dintr-o sticla de plastic, astfel: in zona de mijloc a
sticlei, cu un cui subtire, incalzit, facem numeroase gauri; turnamin
sticla suc de fructe, bere sau vin acrit, adaugam 2 picaturi de sapun
lichid si inchidem sticla cu dopul sau. Gaurile vor fi suficient de mari
 pentru ca musculitele sa intre in sticla atrase de hrana, dar nu vor
mai gasi calea de iesire, sfarsind inecate in lichidul din interior.

Pentru a avea o „crescatorie” eficienta vreme indelungata, trebuie
sa avem grija de doua aspecte: sa asiguram permanent sursa de
hrana si sa nu
extragem o cantitate excesiva de rame, periclitand
astfel perpetuarea populatiei.